atomii de fier

ai timpului

au ajuns, în sfârşit

magnetul zilei

de azi

.

.

.

.

.

.

.

o taină binecunoscută

Nu ştiu de unde ai luat, atât de tânăr, asemenea idei, această ştiinţă, Nici eu n-aş putea să ţi-o spun, poate că oamenii se nasc cu adevărul înăuntrul lor şi nu-l spun doar pentru că nu cred că acesta-i adevărul.

José Saramago – Evanghelia după Isus Cristos

.

.

.

.

.

.

despre libertate

dacă aş avea de ales între perplexitatea dinaintea alternativelor şi disperarea de-a nu le avea, aş fi perplex; dacă n-aş avea, aş fi disperat

.

dacă aş avea impresia că am de ales între perplexitatea impresiei că am alternative şi disperarea impresiei că lipsesc, aş fi perplex; impresia că n-am m-ar dispera

.

.

.

.

.

.

1935

.
.
.
.
.

zeul ăsta e ciudat

sunt lucruri pe care nici Dumnezeu nu le înţelege, deşi chiar el le-a creat

[...]

Dumnezeu nu iartă păcatele pe care te pune să le faci.

José Saramago – Evanghelia după Isus Cristos

.

[aşa se făcu că-mi aminti de-o credinţa medievală:

dumnezeu, dacă vrea, urcă o vale ]

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

piaţa universităţii e un loc bun să protestezi

că ai hemoroizi
.
.
.
.
.
.
.

deşertul

nu e ce se crede de obicei, deşert e orice duce lipsă de oameni, deşi nu trebuie să uităm că se întâmplă adesea să dăm peste pustiu şi secetă ucigătoare în mijlocul mulţimii.

José Saramago – Evanghelia după Isus Cristos

.

.

.

.

.

.

.

.

bravo blogului!

www.noiq.ro

.

.

.

.

.

.

.

luciditate

Când ne naştem, când venim pe această lume, este ca şi cum am fi semnat un contract pentru tot restul vieţii noastre, dar vine o zi în care ajungem să ne întrebăm, Oare cine a semnat în numele nostru

José Saramago – Eseu despre luciditate

.

.

.

.

.

.

.

revoluţia continuă

aşa cum o înţeleg, e dărâmarea propriei biserici în numele lui dumnezeu

.

.

.

.

.

.

.

.

Momentele perfecte

mai ales când ating sublimul, au inconvenientul extrem de grav al duratei scurte, ceea ce, fiind evident, n-ar mai trebui menţionat dacă n-ar fi împrejurarea existenţei unei contrarietăţi mai mari, care constă în a nu şti ce să faci după aceea.

José Saramago – Eseu despre luciditate

.

.

.

.

.

.

.

un bărbat frumos

.
.
.
.
.

α

am nevoie de prezenţa lui Dumnezeu fie chiar şi pentru faptul că este singura fiinţă care poate fi veşnic iubită…

F.M. Dostoievski – Demonii

.

.

.

.

.

.

.

.

a da este recunoscut drept meritoriu

când este în virtutea unui principiu exterior celui care dă. astfel, etica este o instanţă a absurdului, fiind incongruentă dumnezeului, cât şi umanului

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

am oraşul sub ploape

umed, râios

mă uit pe fereastră

prin intestinul

meu gros

.

.

.

.

.

.

.

.

.

ce noapte! e linişte

singurul zgomot cu putinţă

e cel făcut

de auziri

.

.

.

.

.

.

.

.

un fel de creier socialist

- Consacrându-mi energia problemei studiului organizării societăţii viitoare, care va veni s-o înlocuiască pe cea prezentă, am ajuns la concluzia că toţi făuritorii sistemelor sociale, din cele mai îndepărtate timpuri şi până în anul nostru 187…, erau nişte visători, nişte fantezişti, nişte neghiobi, care se contraziceau pe ei înşişi neînţelegând nimic din ştiinţa naturii şi în ce priveşte acel animal ciudat care este omul. [...] Întrucât însă forma viitoare este necesară tocmai acum, când noi toţi, în sfârşit, ne pregătim să trecem la acţiune, ca să nu existe niciun fel de ezitare, eu propun propriul meu sistem de organizare a lumii. Iată-l! izbi el cu pumnul în caiet. Am vrut să expun adunării cartea mea pe cât se poate într-o formă prescurtată; dar văd că va fi nevoie să mai adaug şi o mulţime de explicaţii orale [...] (Se auziră râsete.) Afară de aceasta, anunţ dinainte că sistemul meu nu este încă terminat. (Iar râsete.) M-am încurcat în datele mele proprii şi concluzia la care am ajuns este în opoziţie cu ideea iniţială de la care am pornit. Pornind de la o libertate nelimitată, eu închei printr-un despotism nelimitat. Ţin să adaug totuşi că în afară de soluţia aceasta a mea, în ce priveşte formula socială, nu poate exista altă soluţie.

F.M. Dostoievski – Demonii

.

.

.

.

.

când cineva îţi spune că lumea e jalnică

tocmai te-ai întâlnit cu cineva care se simte jalnic; când cineva îţi spune că lumea e minunată, tocmai te-ai întâlnit cu cineva jalnic
.
[ce deştept sunt! please, fuck me!]

.

.

.

.

.

beautiful stranger

.
.
.
.
.

un fel de socialism (II)

Dumnealui propune, ca o soluţie finală a problemei, diviziunea omenirii în două părţi inegale. O a zecea parte capătă libertatea personală şi dreptul neîngrădit asupra celorlalte nouă zecimi ale omenirii. Aceste nouă zecimi trebuie să-şi piardă personalitatea şi să se transforme într-un fel de turmă şi printr-o supunere oarbă să atingă, pe calea unei regenerări succesive, o stare de inocenţă primitivă, un fel de rai primitiv, deşi vor trebui totuşi să lucreze.

F.M. Dostoievski – Demonii

.

.

.

.

.

.