treceam legănându-mă pe coridorul trenului. împrejurul ochilor, verde. am întors capul şi am văzut-o ca-ntr-un pocnet de palme: blondă, pe canapea, înfăşurată într-un cearşaf, uitându-se în gol. mai ales, uitându-se în gol.
în acelaşi timp, am şi rămas, am şi plecat. în acelaşi timp, acolo, înfăşurat şi atârnând în falduri de cearşaf, era regretul – regretul unui pictor ce pleacă cu tabloul spre golul înspre care, uitat, s-a tot uitat modelul.
.
.
.
.
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Flagrante delicto 
Lasă un comentariu